Premiera in Romania26.04.2013După ce Iron Man 2 s-a dovedit mai slab decât predecesorul său, aşteptările noastre în ceea ce priveşte Iron Man 3 au cam scăzut. Au crescut la loc o dată cu vizionarea noului trailer al blockbusterului regizat de Shane Black, care promite o adevărată desfăşurare de forţe la sfârşitul lui aprilie, când filmul se lansează în lumea întreagă.
Poţi vedea în trailerul de mai jos imagini în premieră din cea de-a treia parte a francizei produse de studiourile Marvel. Este de precizat că Marvel a renunţat cu această ocazie la serviciile Industrial Light & Magic, celebra companie expertă în efecte speciale, ceea ce părea de rău augur pentru sequel. Trailerul dovedeşte că Iron Man 3 are toate şansele să uimească şi din acest punct de vedere.
Sequelul se anunţă sensibil mai dramatic decât Iron Man 2. Zdruncinat de evenimentele din The Avengers/Răzbunătorii, Tony Stark (Robert Downey Jr.) trebuie să îl înfrunte şi pe Mandarin (Ben Kingsley), un misterios terorist ce dezlănţuie un atac distrugător asupra Statelor Unite. Marea surpriză a trailerului sunt ajutoarele lui Iron Man, care împânzesc într-un cadru cerul din spatele supereroului, promiţând o confruntare pe cinste.